Datele recente privind o creștere surprinzătoare a vânzărilor cu amănuntul în România au stârnit interesul analiștilor și au atras atenția Băncii Naționale a României (BNR) asupra dinamicii inflației și a ratelor dobânzilor.
Creșterea neașteptată a consumului a generat semne de întrebare legate de evoluția inflației și a ratelor dobânzilor, determinând BNR să emită un avertisment important pentru toți românii.
Ce se întâmplă cu prețurile înainte de sărbători
În contextul în care Banca Centrală și-a exprimat îngrijorările cu privire la presiunile inflaționiste, această evoluție ar putea determina BNR să adopte o abordare mai precaută în ceea ce privește relaxarea politicii monetare.
Cu cel mai mic nivel al inflației anuale în ultimii doi ani, există argumente pentru o scădere a dobânzilor, însă decizia finală depinde de analiza detaliată a evoluției datelor lunare, în special având în vedere sezonul sărbătorilor Pascale.
Pe de altă parte, în luna martie, piața interbancară a înregistrat un excedent semnificativ de lichiditate, apropiindu-se de 45 de miliarde de lei în medie zilnică.
Această tendință a continuat și în luna precedentă, februarie, când excedentul a fost de aproximativ 47 de miliarde de lei pe zi. În ianuarie, excedentul a atins un nivel record, aproape de 61 miliarde de lei pe zi, cel mai mare nivel înregistrat din 2012 încoace.
Prețurile continuă să crească în România
Prețurile unor alimente de bază incluse în lista produselor cu adaos plafonat au continuat să crească, ignorând măsurile luate de Guvern pentru a le limita. Chiar și cu introducerea plafonărilor, unele alimente esențiale au înregistrat creșteri semnificative de preț.
Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, în ultimul an, făina albă, uleiul de floarea soarelui și mălaiul au fost printre puținele produse care s-au ieftinit, în timp ce carne de porc a înregistrat cele mai mari creșteri de preț.
Recent, termenul pentru aplicarea măsurii de limitare a adaosului la alimentele de bază a fost extins până la finele anului 2024, deși criticată de experți din domeniu pentru impactul său asupra prețurilor tuturor celorlalte produse.
Citește și:
Laurențiu Reghecampf, atac dur la adresa Anamariei Prodan. O acuză de infidelitate
În ciuda eforturilor de reglementare, prețurile unor produse au crescut considerabil: carne de porc (+7,66%), fructe proaspete (7%), cartofi (5,62%), telemea din lapte de vacă (+2,65%), carne de pasăre (1,32%).
Alimentele care s-au ieftinit în ultimul an
În același timp, făina albă (-aprox. 35%), uleiul de floarea soarelui (-30%) și mălaiul (-28%) au înregistrat cele mai semnificative scăderi de preț în ultimul an, conform datelor INS pentru luna martie.
Cu toate acestea, rata anuală a inflației a înregistrat o ușoară scădere în luna martie 2024, ajungând la 6,61%, față de 7,23% în februarie, pe fondul creșterii prețurilor la mărfuri alimentare și nealimentare, precum și servicii cu peste 10%.
Plafonarea prețurilor la produsele de bază a fost prelungită până la sfârșitul anului 2024 conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 67/2023.
Alimentele esențiale ale căror prețuri vor rămâne plafonate sunt: pâine albă simplă (300-500 grame), lapte de vacă 1 l (grăsime 1,5%), brânză telemea vrac, iaurt din lapte de vacă (3,5% grăsime, maxim 200 grame), făină albă de grâu, mălai, ouă de găină calibrul M, ulei de floarea-soarelui, carne proaspătă de pui și porc, legume proaspete (roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei capia, usturoi), fructe proaspete (mere roșii și golden, prune, pere, struguri de masă), cartofi albi proaspeți, zahăr alb tos, smântână (12% grăsime), unt, magiun.
Pingback: Anunț important pentru clienții Revolut mai mici de 18 ani
Pingback: Prețurile legumelor românești, într-o continuă majorare. Cât a ajuns