Dana Marijuana are ghinion în dragoste. Cântăreața de muzică rap și hip-hop, în vârstă de 44 de ani, și-a anulat nunta cu partenerul ei, Valentin, pe ultima sută de metri. Artista a făcut dezvăluiri neașteptate pentru admiratorii săi.
Dana Marijuana nu mai vrea să meargă în fața altarului cu iubitul ei, Valentin
Dana Coteanu, alias Dana Marijuana, ar fi trebuit să-i promită iubire eternă partenerului ei de viață, Valentin, în mai puțin de două luni. După o căsnicie eșuată în trecut, din care au rezultat două fiice, rapperița pare că nu și-a găsit nici de această dată liniștea în plan sentimental.
De doi ani, credea că Valentin este alesul inimii sale și că ambii vor putea înfrunta împreună obstacolele de care au parte. Interpreta, de exemplu, suferă de agitație psihomotorie, o boală care îi provoacă nervi, agresivitate și ton ridicat al vocii. Pentru a o ține în control, ia pastile și merge regulat la psiholog și la psihiatru.
De altfel, Dana Coteanu se confruntă și cu unele probleme financiare. De aproape un an este mutată la mare, într-un container din Vama Veche. A ales să facă asta din cauză că nu mai făcea față cheltuielilor din București, spune ea.
Iubitul ei, Valentin, însă, pare că-i complică și mai mult viața, în loc să i-o ușureze având în vedere dificultățile prin care trece. Într-un interviu recent pentru cancan.ro, Dana Marijuana și-a deschis sufletul și a mărturisit că a anulat nunta cu Valentin, din cauză că nu mai suportă să-l vadă beat și să vină acasă pus pe scandal.
Probleme în dragoste pentru Dana Marijuana
Dana Marijuana are un partener alcoolic. Neagă că ar fi bătută de el
Până acum, Dana Marijuana a preferat să păstreze tăcerea, pentru a nu-l afecta pe Valentin la muncă. Acesta lucrează în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Scandalurile, certurile și urtele sunt aproape la ordinea zilei între ei.
Mai mult, individul și-ar manifesta nervii și prin aruncatul și spartul diferitor lucruri din casă. Cântăreața a precizat pentru sursa menționată că Valentin a ajuns să bea atât de mult încât nimeni din jurul său nu-l mai suportă, nici măcar familia lui.
Până în prezent, rapperița a sperat că Valentin se va vindeca de patima pe care o are, căci așa i-a promis, dar nici pe departe. Dimpotrivă, adicția lui pare că devine tot mai mare și tot mai lipsită de soluții, pentru a fi adus pe calea cea bună.
În cadrul MApN, Valentin dispune de psiholog, de psihiatri, dar refuză să meargă. I-ar fi declarat partenerei lui că intenționează să caute un terapeut, dar Dana Marijuana a spus că-i mai dă un ultimatum. Dacă nu se va prezenta la ședințe și nu va scăpa de viciu, ea are de gând să-l părăsească.
”Aveam planuri împreună, mă visam mireasă în albastru, pe el îl vedeam într-un costum militar, dar s-a dus totul pe Apa Sâmbetei”, a mai detaliat vedeta. Mai mult, copiii celor doi ar fi martori la scandalurile din casă, iar Dana crede că dacă nu și-ar lua pastilele pentru boala sa psihică, momentul ar fi scăpat de sub control.
Dincolo de acestea, Dana Marijuana neagă că ar fi agresată fizic de partener și speră să nu se ajungă în acest punct. Iar pentru a clarifica de ce își dă în vileag iubitul, Dana Marijuana este de părere că astfel îl va determina să se lase de alcool.
Pingback: Oana Moșneagu și Vlad Gherman vor să devină părinți: ”Ne gândim cu atâta bucurie încât...” - Yellow Royals
Pingback: Drama din sufletul lui Gheorghe Turda. Cum a rămas artistul văduv - Yellow Royals
Pingback: Marina Voica, destăinuri din tinerețe. De ce și-a părăsit artista primul soț pentru un alt bărbat - Yellow Royals
Pingback: Motivul din care Denisa Tănase a divorțat de primul soț, doctorul Cornel Brotac: ”Erau multe măști” - Yellow Royals
Pingback: Jador amână nunta cu logodnica lui, Oana Ciocan. Artistul a explicat motivul - Yellow Royals